În anul 2002, Ion Andronic, împreună cu fiul său Sergiu, care în acel moment avea vîrsta de 5 ani, locuiau într-un subsol, în condiţii inumane. Nu aveau condiţii de pregătire a hranei, nici  bloc sanitar sau apă pentru igiena zilnică. Din cauza alimentaţiei insuficiente, copilul suferea de subnutriţie. Mama i-a parasit in acele momente grele, plecînd la Moscova, avînd de îngrijit încă 2 copii din prima căsnicie. Dupa cîteva tentative de recuperare medicală a mezinului ei, fără rezultate, și nefiind încurajată de oficialităţi, femeia a încetat  să mai spere în recuperarea băiatului şi a luat decizia să-l lase în grija tatălui.

Din cauza maladiei de care suferă, paralizie cerebrală forma mixtă (spastică şi dikinetică), Sergiu avea nevoie de programe comunitare continue de reabilitare multifuncţională, dar familia lui a fost lăsată în voia sorţii.

Pentru a avea o bucată de pîine, tatăl îl lua pe Sergiu la serviciu. Însă, era mult prea dificil pentru ambii, deoarece băiatul nu poate sta aşezat independent, tatăl fiind nevoit să-l lege într-un scaun construit de el, în care copilul mai mult atîrna fixat de subțiori şi obosea extrem de mult.

D-nul Ion a bătut pragurile diferitor organizaţii, ajungînd în final şi la Centrul Tony Hawks. La acel moment, starea copilului era agravată de malnutriţie. Copilul, neavînd o alimentaţie corespunzătoare stării şi vîrstei lui, prezenta o caşexie severă. Unica soluţie de a salva viaţa sa era internarea urgentă într-o unitate de copii, unde ar fi putut să fie alimentat corespunzător. Astfel, s-a ajuns la o înţelegere cu o casă de copii, unde băiatul a fost plasat, iar  tatăl avea  posibilitatea să muncească şi totodată să stea seara cu copilul său.

Însă, din  cauza unui conflict cu administaţia, Sergiu degrada şi a fost transferat la un orfelinat în afara oraşului, unde tatăl putea să-l viziteze doar o dată pe săptămînă. Chiar dacă copilul locuia în condiţii bune, el suferea şi slăbea vizibil, ajungînd din nou la caşexie. Atunci, d-nul Ion a hotărît să-şi ia copilul înapoi acasă, în acelaşi subsol rece şi lipsit de condiţii.

După multe adresări la diferite organizaţii, Centrul Tony Hawks, cu susţinera materială a ChildAid,  a reuşit  să  procure o locuinţă decentă pentru familia lui Sergiu şi Ion.

Acum, Sergiu are o familie şi o casă cu condiţii de trai acceptabile, în care deseori vine şi mama sa, cu fraţii săi vitregi.

Periodic, este internat împreună cu tatăl său pentru cîteva săptămîni în diferite spitale pentru recuperare.

Necătînd la faptul că viaţa lui Sergiu s-a schimbat enorm şi el este acum în afara pericolelor majore, totuşi, Sergiu mai suferă încă. El încă este în aşteptarea unui colectiv de copii, care l-ar accepta şi i-ar oferi posibilitatea de a cunoaşte şi înţelege lumea înconjurătoare.